La teatru

Mobilizat de entiziasmul nevesti-mii si gratie eforturilor mai mult decat laudabile ale Laurei care se lupta sa ne procure bilete ma aflu de cateva luni intr-o cura de teatru care urmeaza dupa o pauza de cativa ani. Aruncat asadar in caruselul salilor mai mici sau mai mari constat usor surprins ca obiceiurile se schimba si ca lucruri alteori de nepermis se intampla cu o frecventa nonsalanta fara sa trezeasca vreo reactie vehementa din partea “opiniei publice” sau a pastorilor institutiilor respective. Deduc asadar ca respectivele moravuri fac obiectul vreunei conventii sociale intrata in vigoare in perioada in care eu o ardeam ca bestia pe la cinematografe si concerte rock si imi permit in consecinta sa le constitui intr-o erata la Codul bunelor maniere ca sa nu va regasiti si voi cumva in situatia mea:

Asadar, daca intarzii 15 minute dupa inceperea spectacolului si ai loc in mijlocul salii nu e cazul sa te formalizezi. Intri, ridici pe toata lumea in picioare iar odata ajuns(a) la locsorul tau iti scoti haina lejer, fara graba si apoi te asezi. Optional, numai la Opera este permis ca daca gasesti pe cineva asezat pe locul tau sa va luati la harta. Daca “vaca” nu cedeaza la amenintari te intorci si ceri ajutorul doamnei plasatoare: “vino si ia-o pe asta de pe locul meu!”.

Apoi, daca iti suna telefonul nu e nicio problema. Ai uitat sa ii inchizi soneria, asta e, se poate intampla oricui. Mai mult, daca e mama sau Rodica ii raspunzi. Doar ii spui repede ca nu poti vorbi, ca esti la teatru si apoi “papapapapa” si inchizi. Sala intreaga va cadea in admiratie in fata bunului tau simt.

Sa zicem ca ai un copil intre 1 si 3 ani. Nu il lasi acasa cu bona. S-ar plictisi de moarte. Il iei cu tine la teatru. Sala intreaga se va amuza cand la jumatatea piesei se aude “mama vreau bobo”. Entuziasmul va fi ceva mai scazut cand va cere apa iar situatia va deveni usor jenanta cand actorul de pe scena se va opri din jucat permitandu-ti ingaduitor sa scoti din sala odrasla care nu se mai opreste din urlat. Dar macar copilul respira cultura de la varste fragede.

Alte lucruri permise la care nu te-ai gandi:
– fa cat mai multe poze cu telefonul, care scoate sunetul enervant ce imita declansatorul aparatului foto (“cic-cic, cic-cic, cic-cic”)
– razi in hohote ca Satana, la fiecare lucru care ti se pare macar 10% amuzant
– vorbeste tot timpul piesei cu vecinul de scaun, de preferinta povestind/comentand ce se va intampla in piesa; trebuie sa stie toata lumea ca ai mai vazut-o.
– stai tot timpul piesei cu coatele pe spatarul scaunului din fata; ocazional tuseste, scuipand in ceafa celui care il ocupa.
– daca ai loc in primul rand si sala permite (ex: sala amfiteatru a Teatrului National) stai comod cu picioarele intinse pe scena; actorii se vor simti flatati.

Cam asta e lista pe care am strans-o pana acum si va rog sa ma credeti ca nimic nu este inventat sau exagerat. Sunt lucruri pe care le-am constatat cu oroare in cursul a doar 10-15 spectacole cat a durat pana acum “cura” si pe care incepand de astazi am sa le ignor, macar pentru a-mi prezerva sanatatea mintala daca nu pentru a nu ma incaiera cu vreun mitocan inrolandu-ma astfel in randul furnizorilor de spectacol care nu sunt actori.

Celor care mi-au prilejuit momentele de reverie enumerate mai sus am sa imi permit, in loc de multumiri, sa le adresez un trainic: Hai sictir bai ratanilor! Mall-ul e in partea ailalta.

1 comment on “La teatruAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>