Mi-am inceput cautarile din zona draperiilor, unde ca un barbat ce ma aflu, recunosc ca habar nu am ce dimensiuni sunt necesare pentru spatiul de care dispun astfel incat materialele sa se plieze frumos. In concluzie, as fi avut nevoie de asistenta, dar sa spunem ca as fi cerut asistenta persoanelor de pe raion, nu e un mare bai ca nu au oferit-o ele automat vazand ca ma invart ca boul printre rafturi.

Problema intervine in momentul in care cei doi angajati, el si ea stau de vorba pe culoarul unde tu verifici material dupa material la raft. Si nu stau de vorba intre ei, ci cu o a treia persoana, un amic probabil, toti trei sprijiniti de rafturile unde tu cauti, fara vreo intentie de a se da la o parte macar pentru a-ti oferi acces la toate produsele, ca sa nu mai vorbim de o simpla intrebare de tipul: “Cautati ceva anume? Va pot ajuta cu ceva?”. Doamne fereste sa-si faca meseria pentru care este platit, si anume aceea de a oferi asistenta clientilor.

Hai sa ne intelegem. In momentul in care intru pe raionul tau, cu exceptia cazului in care vin direct la tine pentru a-ti adresa o intrebare, este de datoria ta prietene sa-ti oferi asistenta, sa-mi lasi senzatia ca daca am nevoie de ajutor tu esti suficient de capabil pentru a ma ajuta. In plus, aceasta este atitudinea care ajuta enorm o vanzare, atitudinea care poate face diferenta intre un client indecis si un client care prin asistenta ta ajunge sa cumpere. Nu am cumparat.

Am mers mai departe, la galerii. Ajuns acolo am gasit o multime de tipul, dimensiuni cu diverse metode de prindere. Chinul dracului sa scoti una dintre ele pentru a vedea dimensiunea care era notata in capatul superior. Din capatul culoarului, un angajat priveste zambind dupa care decide ca nu meritam ajutorul sau, asadar pleaca mai departe.

Recunosc, am cautat si un intrerupator si niste suruburi, iar la raiounul electrice, domnul de pe raion a fost extrem de amabil, oferindu-si asistenta inca de cum am pasit pe culoar, ba chiar indrumandu-ma si catre alte raioane unde mai aveam treaba.

Sunt absolut convins ca salariile, in economia asta jenanta, nu sunt in masura sa va entuziasmeze, dar totusi, nu va cere nimeni sa stati in cap pentru clienti. O simpla intrebare este suficienta pentru a schimba perceptia, mai ales cand de cele mai multe ori raspunsul este: “Multumesc frumos, deocamdata studiez oferta.”

Invata cum sa vinzi sau daca nu, hai sictir!

Astazi am ocazia sa mai adaug o bila neagra pentru imbecilitatea noii campanii de marketing a “lantului de magazine” MIC.RO: 108.000 de romani vor primi un cupon de cumparaturi de 2 Lei cu care vor putea face cumparaturi la MIC.RO. Campania e ocazionata de deschiderea unui nou magazin in Sos. Pantelimon.

2 Lei. Totalul banilor pusi in joc de catre patron? 50.000 EUR. Cupoanele vor fi impartite din usa in usa de persoane implicate in campanie, iar in schimbul celor 2 lei va trebui sa completati un formular cu date personale.

Ce nu inteleg geniile din spatele cacatului asta de campanie este ca acest cupon de 2 lei nu e un “incentive”. Este o flegma aruncata cu dispret “oamenilor simpli, de pe strada”, prin ale caror vene nu curge benzina premium. Cand vad un cersetor pe strada de care mi-e mila, tot ii ofer mai mult de 2 lei. Credeti oare ca 2 lei vor cumpara “dragostea” a 108.000 de romani? Nu v-a dus capul sa incercati macar 25.000 de cupoane a 8 lei, macar 8 paini acolo sa-si cumpere sarmana aia de batranica vaduva cu pensia mai mica decat intretinerea? 2 lei ma nesimtitilor?

Hai sictir ma, mult sictir, adanc indesat! Prea ne considerati ultima speta de cersetori, in ciuda faptului ca atat de tare ne doriti VOI banii NOSTRI! Nu noi ne dorim cacatul vostru de 2 lei. Va intorc scuipatul virtual!

10 lucruri pe care linia aeriană nu ţi le spune niciodată

1. Vindem mai multe bilete decât numărul de locuri din avion (overbooking), pentru că mulţi pasageri nu se prezintă. Însă uneori se prezintă, iar atunci te vom lăsa pe jos. În cazul ăsta, ai dreptul la reprogramare ŞI despăgubiri, exact ca în cazul unui zbor anulat.

2. Exagerăm durata de zbor pentru ca, şi dacă plecăm cu întârziere, să putem spune că am ajuns la timp. [...]

Continuarea articolului poate fi citita aici.

Nu poti plati rate cu un card de debit la casierie. Esti indrumat cu drag la bancomatul de afara. De ce? Pentru ca banca nu numai ca nu iese in pierdere niciodata. Ea trebuie sa castige de doua ori: o data la rata/rata de schimb si o data la comisionul de retragere de la bancomat. Jenant de nesimtit.

Si cu toate astea, tin sa felicit politica de self-banking de la ING care demonstreaza ca se poate face si educatie in cadrul consumatorului de servicii financiare in acelasi timp punandu-i la dispozitie instrumentele necesara fara interventia umana a vreunui angajat obosit cu glume proaste de tipul “n-ati scapat inca de rate!” cum mi-a fost dat sa aud azi la Volksbank. Un punct in plus vine din faptul ca sistemul ING inseamna si cheltuieli reduse cu personalul.

Deci, hai sictir pentru cine nu face banking cu buna credinta, tot respectul pentru restul.

Socant este faptul ca la ora 17:30 prin nametii din fata blocului, un copilandru pe scuter PHD Auchan se chinuia sa-si duca la bun sfarsit livrarea. Trec de faptul ca scuterele astea sunt niste bombe si pe timp de ploaie, dar pe zapada? Si cu un pustan degerat la ghidon? Asa isi propune Pizza Hut sa faca business in Romania?

Stiam ca suntem o tara de sclavi, dar ma intreb ce trebuie sa se intample ca nesimtirea celor care ii trimit pe oamenii astia pe scutere la livrari pe vremea asta sa fie pedepsita? Unde sunt cei pe care-i platim cu bani grei din salarii sa ne protejeze drepturile de angajati? Protectia muncii exista in Romania?

Se sesizeaza cineva la timp sau e nevoie sa moara un copil d-asta cat timp Pizza Hut Delivery isi face de cap cum vrea, dezinteresata de soarta angajatilor?
Sau poate sunt nebun, iar PHD au organizat totul cu sange rece. Mai stii, poate i-au pus sa semneze vreun document prin care compania nu-si asuma nicio responsabilitate, iar copiii astia rupti de foame isi asuma riscuri pentru binele stapanului.

Hai sictir PHD, asa, de an nou!

CFR pierde constant clienti in favoarea microbuzelor si autocarelor. Ceea ce credeam disparut sau pe cale de disparitie in urma cu cativa ani este acum mai profitabil ca niciodata: autogarile, in timp ce trenurile… raman de caruta.

Hai sictir baieti, banii nu pica din cer si nici nu ne dorim sa-i aruncam pe mizeria voastra.

Logica pozitionarii ma depaseste. Cu siguranta daca imi doresc un Xperia, nu voi saliva la telefonul cu ecran monocrom, iar bunica mea nu va alege un Xperia in ciuda old-school-ului cu butoane si scris urias, si ieftin pe deasupra. Ca alternativa de prezentare, puteti alege orice magazin Orange unde oferta este excelent prezentata si organizata. Dar sa nu ma grabesc in a-i ridica in slavi pe portocalii.

In cautarea urmatorului telefon arunc o privire pe oferta Orange, compar, calculez, decid: Urmatorul telefon va fi Samsung Galaxy S. Orasul e impanzit de reclame la acest model. Orange shop-urile sunt invadate de reclame, iar nebunia iPhone pare a fi de domeniul trecutului. Zis si facut, merg in shop.

Cer informatii despre prelungire contract, fidelizare, tot ce trebuie, dar in momentul in care spun ce telefon imi doresc aflu cu stupoare ca nu exista pe stoc, ca au venit foarte putine, ca nu se afla nicaieri in tara. Bun bun, dar de ce atata reclama daca sunteti incapabili sa acoperiti cererea? Intrebare retorica. Sunt indrumat sa fac comanda online. Sun la departamentul online unde mi se comunica faptul ca datorita optiunii de internet active nu-mi pot comanda noul telefon care vine cu optiunea lui specifica. Va trebui sa-mi dezactivez intai optiunea initiala pentru a putea seta noua optiune. Nu e o problema imi zic, DAR oricum optiunea nu va fi dezactivata decat la sfarsitul perioadei de facturare ceea ce inseamna ca nu-mi pot comanda telefonul dorit pentru inca 20 de zile. La acestea se adauga cele 5+ zile in care se face livrarea.

Iata cum stie Orange sa faca vanzari: promovand produse pe care nu le detine si punand conditii stupide in momentul in care ar fi cazul sa castige mai multi bani. Mersi ma baieti, sunteti de o istetime extraordinara. Relaxati-va, pana peste 25 de zile il iau la pret intreg de la alt shop numai sa nu va simtiti voi bine ca aveti siguranta unui abonat in plus pentru inca 2 ani.

Apropo, stiti cat valoreaza loialitate dumneavoastra fata de compania de telecomunicatii la care sunteti abonat? Cam de 2 ori mai putin decat un abonat nou, prin prisma preturilor telefoanelor la abonament nou pe 2 ani versus prelungire abonament cu 2 ani. Ca normal, Gigel care isi face un abonament pe care nu-l prelungeste intr-un an, doar ca sa puna mana pe ultimul iPhone la un pret decent este mai important decat Ionel care ti-a bagat 5 ani la rand bani in servicii. Deci mai usurel cu slogane de tip “we care”, treceti la unele mai realiste, cum ar fi “we need”, “we want”, “whatever”.

Hai sictir!

“Trebuie să spunem clar şi răspicat prea multă legislaţie de asistenţă socială încurajează nemunca în detrimentul muncii. [...] Legislaţia noastră de 20 de ani în încurajează pe oameni să stea în această stare cu ajutoare sociale, fără să fie stimulaţi să îşi caute un loc de muncă.”
Emil Boc, (Inca) Prim-ministru

Pasajul citat nu este vreo maxima generica, ceea ce i-ar da un caracter de realitate. Este vorba de situatia specifica a Romaniei, unde domnul Boc este de parere ca statul este prea darnic in asistenta sociala.

Am sa ma rezum la a constata ca are dreptate dintr-o singura perspectiva: Este prea multa legislatie. DAR, este prea prost (sau deloc) aplicata. Angajatii contribuie lunar sume uriase la bugetul asigurarilor sociale, iar cand au nevoie de un set de analize cu suportul CNAS-ului sunt trimisi la plimbare ba de institutia la care contribuie, ba de spitalele si clinicile care nu vor sa auda de CNAS, care este datornic multora, de foarte multa vreme.

Sunt de acord, avem multi asistati social pe hartie. In realitate, prea putini dintre ei sunt asistati eficient.

Problema draga Boc nu este legislatia care incurajeaza nemunca. Problema este jegul de legislatie care incurajeaza munca la negru si fuga din tara. Problema sunteti voi, tu… un prim-ministru trecut prin 4 guverne si fara o realizare importanta in aceasta functie, sau in general. Poate cu exceptia cazaturii in emisiunea lui Andrei Gheorghe. Atunci macar ne-ai facut sa zambim, acum ochii oamenilor lucesc a “urari de bine”.

Hai sictir!

Vasul pare a-si mai reveni, dar pericolul nu a trecut. Nu a fost eliminat tot balastul. Venita parca din serialul Lost, Nuţi Udrea reuseste sa mai supravietuiasca inca unei runde de sacrificiu alaturi de secundul anti-popular Boc.

Capitanul inca mai are sperante… si planuri. Degeaba. Capitane, nu-ti mai bate capul. Portul e departe, furtuna-i tot mai aspra. Ar fi trebuit sa scapi de mult de balast. Blonda te scufunda rau in sondaje. Sper ca ti-ai luat costumul de scafandru cu tine.

Hai sictir cu remaniere cu tot! Oricum v-ati dus pe… apa sambetei.

Haos. Haos politic. Haos economic. Haos in comunicare. Este 17:30 cand scriu asta si se pare ca la 18:00, presedintele Traian Basescu va tine o conferinta de presa la Cotroceni in care va vorbi despre discutiile avute cu reprezentatii FMI. Ma astept la o prezentare glorioasa a unor reusite in “negocierile” cu FMI care vor mentine cota unica si TVA-ul la valori “rezonabile”.

Probabil vom auzi cum guvernul responsabil de dezastrul in care se afla Romania la ora actuala a facut tot posibilul sa evite aceasta situatie nefasta, dar ca noi, romanii trebuie sa ne sacrificam (a cata oara?) pentru bunul mers al tarii.

Va trebui din nou sa acceptam praful acesta aruncat in ochi de catre un guvern care incearca mereu, dar nu reuseste niciodata? As vrea sa-l vad vinovat pe Boc. As vrea sa-l vad vinovad pe Vladescu. As vrea, dar nu pot, intrucat stiu ca sunt papagali care repeta ce spune stapanul.

In trecut am avut de ales intre o mana moarta (Geoana) si o mana decisa (Basescu), si am ales mana ferma. Problema intervine cand fermitatea se manifesta in situatii gresite.

Vreau sa vad daca cifrele vehiculate in aceste zile – cota unica de impozitare de 20% si TVA-ul de 22-25% – vor deveni realitate in urma conferintei presedintelui. Mi-e teama ca da. Mi-e teama ca guvernantii nostrii nu au inteles ca sectorul privat este cel care sustine cu palmele batatorite uriasele cheltuieli bugetare ale Romaniei. Uriase? DA! 40% din PIB-ul tarii. 6 milioane de asistati social de catre cei 4 milioane de lucratori cu forme legale (3 milioane in sectorul privat si 1 milion in sectorul public).

Pana acum, toate sacrificiile au fost puse in carca sectorului public, prin impozite si taxe suplimentare sau marite. Bugetarii (stiu, si de ei mi-e mila, dar parca mai mult mi-e mila de cei ce duc pe umeri povara tarii) au scapat mai mereu parca prin urechile acului. Nu am auzit de disponibilizari in sectorul bugetar. Somajul tarii este dat de disponibilizarile si falimentele fortate din sectorul privat. Oameni care vor sa munceasca, oameni care muncesc. Nu oameni care se ascund in spatele unor ghisee inchise aruncand priviri dezgustate celor ce vin sa-si depuna darile catre stat. Nu Marioara de la administratia publica, ce te trimite la Veta sa-ti puna o stampila pe care trebuie sa o duci la Georgeta sa o semneze, ca sa o poata indosaria Gheorghe sa i-o poti duce inapoi Marioarei.

Sectorul privat este sufocat. Credeam ca guvernul nu vede asta. La ora 18:00 s-a putea sa-mi schimb parerea si sa constat ca de fapt nu-i pasa. Luati-va o batista la indemana, la 18:00 este posibil sa aveti nevoie sa va stergeti la ochi de scuipatul guvernului.

Hai sictir! Evenimentele din Grecia nu-s departe de starea de spirit a romanilor…

Update post-conferinta de presa:

Nu stiu daca sa ma mir sau nu, dar Basescu apare iar pe un cal alb, salvatorul natiunii, si ne spune ca impozitul si TVA-ul nu se vor majora. Ne spune cum de la 1 iunie va micsora toate salariile bugetare cu 25% si ca o diminuare a pensiilor si ajutoarelor de somaj cu 15% este iminenta. Ne spune de asemenea ca si cifrele vehiculate la inceput erau o varianta care totusi nu a trecut de negocierile cu FMI, intrucat s-a preferat cea a “increderii” in actiunile si politicile anti-criza ale guvernului. Asadar, sa ne asteptam la scaderea cheltuielilor bugetare de la 1 iunie si reducerea personalului din sectorul public de la inceputul anului viitor. Sa fie realitate? Sa fie demagogie? Ca si pana acum, vom trai si vom vedea…